Diverse FrontStiati ca in Romania exista „Podul lui Dumnezeu”? By RedactiePosted on 24/09/20203 min read0 0 903 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeană Ponoare este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România este singurul circulat, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri.Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.Există mai multe legende legate de acest pod natural. Se spune că în peştera Ponoare locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acesta, ascultându-le ruga, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii, agăţându-se cu ghearele de un deal şi formând astfel cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.Se mai spune şi că Podul ar fi fost construit de însuşi Hercule, sau de Iovan Iorgovan, erou de basm, pentru a putea prinde Hidra. Malefica Hidra fuge de Iovan, acesta încercându-şi paloşul pe o stâncă, pe care o prăbuşeşte, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile.
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag