JustițieCurtea de Apel Ploiești a stabilit un nou termen în procesul Kovesi – Antena 3Astăzi, Curtea de Apel Ploiești a acordat un nou termen în dosarul în care procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 și mai mulți jurnaliști. Conform deciziei instanței, termenul în continuare a fost stabilit pentru data de 11 aprilie. La termenul de marți la care au fost prezenți Laura Codruța Kovesi, …Citeste mai mult
SocialMinisterul Educației Naționale a anunțat datele pentru înscrierea la sesiunea specială a examenului de bacalaureatAbsolvenții de liceu participanți la loturile naționale lărgite ce se pregătesc pentru competițiile internaționale, precum și absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere în universitățile din străinătate se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului de bacalaureat în zilele de 27 și 28 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Potrivit sursei citate, în zilele de 29 …Citeste mai mult
EvenimentTrei cutremure, produse în mai puţin de trei oreTrei cutremure, dintre care două cu magnitudinea 3 pe Richter, s-au produs, duminică seară, în mai muţin de trei ore, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Primul seism s-a produs la ora 19.24, în judeţul Galaţi, la adâncimea de 5,3 kilometri şi a avut magnitudinea 2 pe scara Richter, potrivit INCDFP. Cutremurul s-a produs in apropierea oraşelor …Citeste mai mult
EvenimentO zi de marţi încurcă vacanţa elevilor din această primăvară. Elevii merg sau nu la cursuri?Marţi, 18 aprilie, a treia zi de Paşti, nu este zi liberă, iar de miercuri începe vacanţa. Astfel că Ministerul Educaţiei trebuie să ia o decizie rapid, întrucât unele şcoli şi grădiniţe deja au decis recuperarea orelor din ziua respectivă. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, luni, 17 aprilie, elevii vor avea liber. Este a doua zi de Paşte, însă marţi, …Citeste mai mult
SocialNoul tip de contract care va fi reglementat: Telemunca. Vezi în ce constă telemuncaDin acest an, angajaţii ar putea beneficia de un nou tip de contract: telemunca. Aceasta înseamnă munca de la distanţă cu ajutorul tehnologiei informaţiei, în care angajatul nu este nevoit să lucreze în sediul companiei. Autorităţile spun că este un mijloc pentru angajatori de a-şi organiza munca după principii moderne, iar angajaţii vor avea o autonomie mai mare. Mai mult, …Citeste mai mult
EvenimentO tânără din Ploiești, gravidă în șapte luni, înjunghiată de iubitul eiO tânără, în vârstă de 22 de ani, din Ploiesti, gravidă în luna a șaptea, a ajuns de urgență la spital, sâmbătă, după ce a fost înjunghiată în picior de către concubinul său. Poliția a deschis dosar penal în urma violentului incident. Este a doua anchetă deschisă în ultimele zile în cazul familiei tinerei, membrii acesteia fiind cercetați după ce un câine care le aparține …Citeste mai mult
EvenimentAproape 400 de percheziții și peste 100 de mandate de aducere, în ultimele două săptămâniÎn ultimele două săptămâni, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat 382 de percheziții și au pus în aplicare 105 mandate de aducere. Față de 94 de persoane au fost dispuse măsuri privative de libertate. În perioada 20-31 martie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, …Citeste mai mult
SocialAngajații Transport Călători Expres Ploiești amenință cu declanșarea grevei generaleCirca 100 de angajați ai societății Transport Călători Expres Ploiești au pichetat, vineri după-amiază, Palatul Administrativ din municipiu, în timpul şedinţei Consiliului Local Ploieşti, protestatarii amenințând cu declanșarea grevei generale. Angajații TCE Ploiești, societate care are ca acționar unic Consiliul Local, susţin că firma de transport public are probleme financiare grave, iar starea vehiculelor cu care se face transportul călătorilor în municipiu este precară, siguranţa …Citeste mai mult
EvenimentPercheziții în Prahova la persoane bănuite de sustragere de componente ale instalațiilor feroviare. Un minor a fost plasat sub control judiciar.Joi, 30 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au efectuat două percheziții la domiciliile unor persoane din Ploiești, bănuite săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. În urma cercetărilor, a rezultat că persoanele în cauză ar fi sustras în cursul lunii februarie, 5 transformatori de la picheții de alimentare de pe raza Stației C.F. Ploiești — …Citeste mai mult
EvenimentRezultatul simulărilor la Evaluarea Naţională şi a Bacalaureatului se află aziCei peste 450.000 de elevi ai claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a vor află astăzi rezultatle la simulările Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului. Rezultatele simulării de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi afişate la şcolile unde învaţă elevii care au susţinut probele scrise. Notele nu vor fi trecute în catalog decât la solicitarea expresă a elevilor, urmând să …Citeste mai mult
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag