JustițieA fost extinsă urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu în Dosarul RevoluțieiProcurorii au decis, în dosarul „Revoluţiei, extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiţii prealabile de autorizare. Consiliul Militar Superior), anunţă Ministerul Public. Procurorii spun că Ion Iliescu a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un …Citeste mai mult
JustițieÎn urma perchezițiilor de astăzi, un consilier local, doi pădurari şi un inginer silvic ar fi implicaţi în dosarul privind furtul de lemneUn consilier local din cadrul Consiliului Local al comunei Păuleşti, judeţul Prahova, şi trei angajaţi de la Ocolul Silvic Ploieşti ar fi implicaţi în dosarul privind furtul de lemne în care poliţiştii efectuează, marţi, percheziţii în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, ei fiind bănuiţi inclusiv de accesarea ilegală a Radarului Pădurilor, au declarat surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, în reţea ar fi implicat …Citeste mai mult
EvenimentTrei elevi au ajuns la spital, după ce au fost accidentați de o șoferiță începătoareTrei elevi ai Colegiului „Mihail Cantacuzino” din Sinaia au ajuns, marţi, la spital cu diverse traumatisme, după ce au fost loviţi cu maşina de o colegă care a obţinut carnetul de conducere în urmă cu o săptămână. Accidentul a avut loc pe aleea din curtea unităţii de învăţământ. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, trei elevi care se aflau pe …Citeste mai mult
EvenimentPercheziții la cămătarii din Ploiești. 15 persoane audiatePoliţiştii de investigaţii criminale au efectuat, luni, trei percheziţii în municipiul Ploieşti, la persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de camătă, 15 persoane fiind duse la audieri. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada 2017-2018, ar fi împrumutat sume de bani cuprinse între 100 şi 3.000 de euro unor persoane …Citeste mai mult
EvenimentÎn urma cu câteva minute a murit Ionela ProdanIonela Prodan a pierdut lupta cu boală cruntă care îi măcina corpul. Interpreta de muzică populară s-a stins la 70 de ani, în urma unei pancreatite, la spitalul Elias, fiind înconjurată de familie Conform unor surse, artista de muzică populară mai trăia doar cu ajutorul aparatelor, aceasta fiind în comă hepatică de mai multe zile. Originară din Dăbuleni, cunoscuta interpretă de muzică …Citeste mai mult
EvenimentUn live pe Facebook s-a terminat groaznic. Imagini șocante (VEZI VIDEO)Câțiva prieteni, din America, au făcut un live pe Facebook. Ce a urmat este uluitor. Atenție imagini șocante! Vezi Video:Citeste mai mult
CulturăConchita Wurst are SIDAArtistul a făcut această dezvăluire duminică seară prin intermediul unui mesaj publicat pe contul său de Instagram în care a precizat că a fost obligat să facă acest anunţ public în urma ameninţărilor formulate la adresa sa de un fost iubit, informează DPA. „Sunt seropozitiv de mulţi ani. Acest detaliu este de fapt irelavant pentru public, dar un fost iubit …Citeste mai mult
EvenimentA murit primul „baron” PSD-istNicolae Mischie, în vârstă de 73 de ani, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior, el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat apoi de Victor …Citeste mai mult
EvenimentFosta soție face un anunț șocant: Vladimir Putin a muritFosta soție a lui Putin a declarat într-un interviu că fostul său soț este mort de câtva timp. Ludmila Putin a mai declarat că ea, împreună cu fiicele lor, au refuzat să joace rolul infam, propus de către elitele care conduc lumea, adică acela de a fi în continuare prima doamnă a Rusie, alături de sosia acestuia. Ludmila a mai …Citeste mai mult
CulturăUnde „prestează” Mihai Găinușă după scandalul cu cei de la „Cronica cârcotașilor”Acum mai bine de trei ani, emisiunea Cronica Cârcotașilor de la Prima TV trecea printr-un mare scandal. Cei doi realizatori, Mihai Găinușă și Șerban Huidu, se despărțeau după 14 ani la același pupitru. Separarea celor doi nu a fost deloc una amiabilă. Dimpotrivă. Resentimentele au fost atât e mari încât au ecou până astăzi. Celebrul prezentator Mihai Găinușă a ales să …Citeste mai mult
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag