Acasa Front Polițist cercetat disciplinar la Galați după ce a amendat un pompier voluntar aflat în intervenție însă permisul rămâne suspendat până la decizia instanței

Polițist cercetat disciplinar la Galați după ce a amendat un pompier voluntar aflat în intervenție însă permisul rămâne suspendat până la decizia instanței

2 min read
0
0
17

Un polițist din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Galați este cercetat disciplinar după ce a sancționat un pompier voluntar surprins în trafic în timp ce se deplasa către o intervenție. Cazul a stârnit reacții în spațiul public, după ce au apărut informații potrivit cărora măsura aplicată agentului ar putea duce automat la anularea sancțiunii.

Reprezentanții IPJ Galați au anunțat reanalizarea situației și declanșarea unei cercetări interne privind modul de aplicare a sancțiunii. Potrivit surselor, polițistul ar urma să primească o sancțiune disciplinară, în funcție de concluziile verificărilor.

„S-au făcut dreptate”, urlă presa! Cu toate acestea, din punct de vedere legal, eventualele măsuri interne luate împotriva agentului nu anulează procesul-verbal de contravenție și nici suspendarea permisului de conducere. Conform Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, doar o instanță de judecată poate dispune anularea procesului-verbal, în urma unei plângeri contravenționale formulate în termenul legal.

De asemenea, prevederile OUG nr. 195/2002 stabilesc că măsura suspendării dreptului de a conduce produce efecte până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței.

Astfel, chiar dacă polițistul va fi sancționat disciplinar, permisul de conducere al pompierului voluntar rămâne suspendat până la soluționarea cauzei în instanță sau până la o eventuală admitere a plângerii contravenționale.

Cazul readuce în atenție limitele competențelor administrative și diferența dintre răspunderea disciplinară a unui agent și validitatea juridică a unui act constatator.

MediaSud nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, MediaSud nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.

Susțineți redacția Mediasud.ro donând prin PayPal accesând butonul de mai jos:

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front
Comments are closed.

Check Also

Troleibuzele din Ploiești fără ITP, sunt din nou in trafic

Troleibuzele din Ploiești au revenit pe trasee, însă doar temporar. În urma controlului ef…