Jilava și Mărgineni: același model de conducere, aceleași întrebări fără răspuns

Cazurile de la Penitenciarul București–Jilava și Penitenciarul Mărgineni conturează tot mai clar imaginea unui tipar de management controversat: autoritar, opac și dificil de controlat din interiorul sistemului.

La Jilava, situația a depășit de mult stadiul suspiciunilor. Controlul efectuat de Inspecția Penitenciară a fost finalizat, iar raportul există. Cu toate acestea, absența unor măsuri concrete și a unei comunicări oficiale clare ridică semne serioase de întrebare. Pentru mulți angajați, concluzia este una amară: problemele pot fi constatate, dar nu neapărat și rezolvate.

Într-un sistem care ar trebui să funcționeze pe baza responsabilității și transparenței, lipsa reacției transmite un semnal periculos. Tăcerea instituțională riscă să fie interpretată ca toleranță față de abuzuri.

Un alt subiect sensibil îl reprezintă promovările din cadrul conducerii. În special, avansarea fostei directoare a Penitenciarului Jilava la gradul de chestor ridică întrebări legitime. În lipsa unor explicații clare privind criteriile și mecanismele de evaluare, astfel de decizii alimentează suspiciuni și subminează încrederea în sistem.

La Mărgineni, situația pare să urmeze același traseu, însă cu o vizibilitate mai redusă. Angajații reclamă un stil de conducere similar: presiuni asupra personalului, blocarea transferurilor și decizii percepute ca arbitrare. Din interior, instituția este descrisă ca funcționând mai degrabă pe baza unor reguli informale, unde relațiile cântăresc mai mult decât procedurile oficiale.

În acest context, evadarea de anul trecut devine un punct sensibil. Deși este un incident major, nu pare să fi generat o reacție proporțională la nivel instituțional. Pentru mulți din sistem, acest episod nu este o excepție, ci un simptom al unor disfuncționalități mai profunde.

Privite împreună, cele două cazuri indică un model îngrijorător: conducere concentrată, lipsă de transparență și reacții întârziate sau inexistente în fața problemelor semnalate. La Jilava există un raport oficial fără urmări vizibile, iar la Mărgineni semnalele din interior rămân fără răspuns.

În aceste condiții, întrebarea nu mai este dacă există probleme, ci de ce ele continuă să persiste.

Când acuzații similare apar în unități diferite, conectate prin relații și influențe, nu mai vorbim despre cazuri izolate. Vorbim despre un sistem care fie tolerează, fie nu reușește să corecteze derapajele.

Iar până când rapoartele nu vor fi urmate de măsuri reale, iar promovările nu vor fi explicate transparent, neîncrederea va continua să crească, din interior spre exterior.