Când și-a cumpărat Gheorghe prima Dacia din sat, tot satul a ieșit în stradă să o vadă

Când și-a cumpărat Gheorghe prima Dacia din sat, tot satul a ieșit în stradă să o vadă – era mai importantă decât orice sărbătoare din calendar.

Vara lui 1974, Gheorghe Munteanu, muncitor la Fabrica de Rulmenți din oraș, și-a cumpărat prima Dacia 1300 din comună. Mașina vișinie cu numărul 3 BT 8471 a devenit atracția principală a întregii localități.

„Uite-o, vine Gheorghe cu mașina!” strigau copiii de pe uliță când auzeau motorul de 1.300 care bubuitea diferit de orice altceva în sat. Era un eveniment săptămânal – sâmbăta și duminica, când venea acasă de la Botoșani. În zilele lucrătoare, Dacia rămânea în oraș, parkată lângă fabrică, unde o păzea cu ochii.

Mașina costase 70.000 de lei – echivalentul a 47 de salarii medii ale lui. Gheorghe economisise 9 ani pentru avans și luase credit pe 5 ani. „Am dat 21.000 avans și plătesc 980 de lei pe lună,” le povestea mândru vecinilor care se adunau în jurul mașinii ca în jurul unei relicve sfinte.

Doar cei care au trăit în satele anilor ’70 știu cu adevărat ce înseamnă să fii primul proprietar de automobil dintr-o comunitate întreagă – nu era doar un mijloc de transport, ci dovada vie că „românul poate să ajungă oriunde, dacă muncește cu adevărat”.

Copiii din sat o mângâiau cu grijă, ca pe un animal exotic. „E cald motorul?” întrebau ei, punând mâna pe capotă după ce Gheorghe oprea motorul. Bărbații se uitau sub capotă și comentau cu admirație: „Motor de 1.289 cmc, 54 de cai putere. Merge și 144 la oră pe drumul drept!”

Femeile erau mai practice în întrebări: „Câți kilometri face cu un litru?” „Cam 7-8,” răspundea Gheorghe cu mândria unui specialist. „Dar nu e pentru economie, e pentru comoditate. Nu mai aștept autobuzul în ploaie și nu mai car sacii de la gară pe umăr.”

Prima excursie cu întreaga familie a fost la Mănăstirea Putna. Toți cei trei copii ai lui Gheorghe s-au înghesuit pe bancheta din spate, iar soția Ileana a stat în față, cu cel mic în brațe. „Trei ore și am ajuns!” se minuna lumea. Cu autobuzul era o zi întreagă de drum cu două schimbări.

Dacia a schimbat și ierarhia socială din sat în mod definitiv. Gheorghe a devenit automat unul dintre „oamenii importanți”. Era consultat în toate problemele mari, invitat la toate evenimentele. „Să vină și Gheorghe cu mașina,” spunea lumea când se organiza ceva în sat sau la biserică.

Vecinii îl rugau să-i ducă la oraș pentru treburi urgente. „Gheorghe, nu mă poți duce la spital?” sau „Mă duci până la notar să-mi scot actele?” Niciodată nu refuza, deși benzina costa 3,5 lei litrul și reprezenta cheltuială serioasă pentru bugetul familiei.

Te-ai întrebat vreodată cum o simplă mașină poate schimba destinul unei familii întregi și chiar al unei comunități? Pentru că odată cu Dacia au venit și oportunitățile neașteptate: copiii lui Gheorghe au putut merge la școli mai bune în oraș, familia putea face cumpărături mai mari odată pe săptămână, puteau vizita rudele îndepărtate de sărbători.

„Să vezi că până la anul am să-mi iau și eu una!” spunea Vasile, vecinul, bătând cu palma pe tabla mașinii. Și așa a început cursa pentru Dacii în satul Botoșani. În următorii șase ani, alte nouă familii și-au cumpărat mașini, toate pe modelul lui Gheorghe.

Dacia aceea vișinie cu BT 07 8471 a deschis drumul modernizării pentru un întreg sat. A fost prima mașină, prima dovadă că „se poate și la noi”, primul semn că România se schimba și ajungea în satele de munte.

În zilele de duminică, când Gheorghe o spăla și o lustrui în fața porții, întregul sat se transforma. Bărbații veneau să înțeleagă cum funcționează motorul, femeile să vadă cât de frumos e interiorul, copiii să simtă mirosul de benzină și cauciuc nou.

„Nu că n-avem noi bani,” spunea popa satului, „dar mă gândesc dacă nu cumva Dumnezeu vede cu ochi buni căruța și caii mai mult decât mașinile astea moderne.” Dar și el se uita cu jind la mașină când credea că nimeni nu-l observă.

Astăzi, când fiecare familie din sat are două-trei mașini în curte și le schimbă la câțiva ani, e greu să ne imaginăm emoția aceea pură de a avea primul automobil din comunitate. Dar în vara lui 1974, în satul Botoșani, Dacia lui Gheorghe era mai prețioasă decât orice comoară.

Vara aceea a rămas în istoria satului ca „vara cu mașina”. Și când copiii de azi îl întreabă pe bunicul Gheorghe despre vremurile de demult, ochii i se aprind când povestește despre prima zi când și-a dus Dacia acasă, și cum tot satul l-a întâmpinat ca pe un rege.