Acasa Coruptie Un roman angajat al bazei SUA de la Mihail Kogalniceanu a reusit sa livreze contracte de peste 16 milioane de euro, din banii americanilor .Este urmărit penal

Un roman angajat al bazei SUA de la Mihail Kogalniceanu a reusit sa livreze contracte de peste 16 milioane de euro, din banii americanilor .Este urmărit penal

7 min read
0
0
174

COMUNICAT Direcția Națională Anticorupție

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 858/VIII/3 din 30 septembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de șase suspecți (trei persoane fizice și societățile comerciale SC Alessia Pro Trans Spedition SRL, SC Luxortransrom SRL și SC Mrln Shippping Grup SRL), pentru săvârșirea unor infracțiuni de: folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, dacă fapta a fost săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, luare de mită și dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai 2019 – septembrie 2022, unul dintre suspecți ar fi ocupat funcția de coordonator transport (transportation coordinator) în Departamentul Transporturi (Transportation Office) din cadrul bazei militare Mihail Kogălniceanu fiind acreditat și autorizat, să gestioneze și să lucreze cu informații confidențiale -”business sensitive”. Acest statut i-ar fi permis suspectului să aibă acces autorizat neclasificat, la sistemul Departamentului de Apărare al USA – Departament of Defense (DoD) în legătură cu activitatea zilnică, în cadrul domeniului de transport.

În contextul menționat mai sus, suspectul respectiv ar fi pus la dispoziția celorlalți doi suspecți, care controlau cele trei societăți comerciale menționate mai sus, informații nedestinate publicității referitoare la contractele comerciale încheiate de firmele din România cu două agenții autorizate de Forțele Armate ale USA să negocieze și să încheie contracte cu contractori agreați.

Acele informații ar fi privit prețurile cadru minimale și maximale, generale, oferite pe categorii de transport, kilometri, capacitate gabaritică, pe categorii precise de mijloace de transport, date privind punctul de plecare, punctul de sosire și rute strict stabilite, pentru România și alte țări din Europa.

Accesul la datele respective ar fi permis SC Alessia Pro Trans Spedition SRL, SC Luxortransrom SRL și SC Mrln Shipping SRL să încheie mai multe contracte în contextul de mai sus și să încaseze de la de la autoritățile americane suma totală de peste 16.321.445‬ euro.

Pentru aceste „servicii” suspectul ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite, dintre care amintim: sume de bani, un teren în suprafață de 574 mp situat în municipiul Constanța, cu o valoare declarată de 250.000 lei și un autoturism AUDI Q7, cu o valoare declarată de 170.000 lei.

Precizăm că, unul dintre cei doi oameni de afaceri, care controlau cele trei societăți amintite mai sus, a ocupat și el funcția de transportation coordinator”, dar a fost concediat în luna aprilie 2019, ca urmare a încălcării unor prevederi din regulamentul intern al bazei militare.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumelor totale de 531.450 euro și 1.501.847 lei, ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locațiile unde își desfășoară activitatea cele trei societăți comerciale și la domiciliul unuia dintre oamenii de afaceri, cercetat în contextul de mai sus.

Celor șase suspecți li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Foto ilustrativ/www.aktual24.ro

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Coruptie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Cupa Metigla 2024 – de 9 ani, un motiv de mișcare și bucurie pentru elevii de gimnaziu și liceu

Asociația “Un strop de Fericire” are plăcerea de a anunța organizarea ediției a 9-a a camp…