Din penitenciare: cronica unui fâs anunțat

Nicio fanfară, niciun bocet, nicio lumânare. Și totuși, propoziția asta banală a produs o tragedie de proporții… mafioso-administrative. Un mesaj sec al lui Geo Bogdan Burcu a fost suficient ca să se prăbușească o întreagă mitologie de penitenciar: domnia unei „famiglii” care se credea eternă.

Schimbarea conducerii la Jilava și retrogradarea Cristinei Teoroc au fost anunțate „scurt”, exact cum se scoate o măsea stricată. Fără anestezie. Fără explicații. Doar cu efecte secundare severe asupra orgoliilor de clan.

Din clipa aia, Burcu a devenit dușmanul poporului sindical, al SNPP-ului condus, ce ironie cosmică, chiar de soțul baroanei detronate. Nu pentru că ar fi greșit procedural, nu pentru că ar fi încălcat vreo lege, ci pentru păcatul suprem: a atins puterea de famiglie. A îndrăznit să sugereze că tronul nu e moștenire de familie.

Și cum reacționează orice clan respectabil când îi este amenințată supremația? Exact: presă, lacrimi, isterie, victime la kilogram.

Peste noapte, Burcu a fost uns „hărțuitor”. Iar victimele? Minune dumnezeiască! Au răsărit toate din același copac genealogic: soția liderului SNPP de la Rahova și sora aceluiași lider. Coincidență atât de perfectă încât nici telenovelele turcești n-ar fi îndrăznit să o scrie.

Povestea era cusută cu ață albă, groasă, industrială. Scopul: să cadă Burcu din fruntea ANP și să revină Baroana, triumfătoare, pe tronul pierdut. Numai că scenariul s-a transformat rapid într-un fâs televizat, penibil, cu actori prost distribuiți și replici neverosimile.

Mitul Teoroc s-a dezumflat ca o saltea de plajă spartă. Influența legendară, care îi făcea pe unii polițiști de penitenciare să șoptească speriați „nu te pui cu familia”, s-a dovedit a fi o sperietoare din paie. Mult zgomot. Zero putere reală.

După marea hărțuială, a venit liniștea. Tactica străveche: „să mai așteptăm, poate cade singur”. S-au aprins lumânări simbolice, s-au rostit rugăciuni sindicale, s-au făcut calcule oculte.

Dar surpriză. Burcu n-a căzut.Nici măcar n-a alunecat. Iar „famiglia”? A rămas cu ce i-a mai rămas: amintiri, nervi și un fâs istoric care încă mai miroase.

Urmează partea a II-a.

Pentru că orice clan care cade prost… cade zgomotos.