administratie Front PloieștiPrimăria Ploiești pregătește parcări noi, plătite din veniturile generate de cele existente By RedactiePosted on 04/12/20252 min read0 0 70 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Primarul Mihai Polițeanu a anunțat că municipalitatea va folosi banii obținuți din închirierea parcărilor actuale pentru a amenaja locuri noi de parcare — o soluție gândită pentru a răspunde crizei cronice de spații de parcare din Ploiești.Potrivit propunerii, parcările de bloc vor funcționa pe bază de permis anual, cu tarife între 300 și 600 lei pe an, în funcție de zonă și de gradul de solicitare. Accesul va fi reglementat — cei care solicită un loc vor trebui să aibă domiciliul în zona respectivă, mașina înmatriculată corespunzător și fără restanțe la taxe locale.În ceea ce privește garajele vechi aflate pe domeniul public — unele goale sau neautorizate — planul este ca acestea să fie desființate progresiv, dar numai după ce există o alternativă reală de parcare, pentru a evita agravarea problemelor de parcare.Potrivit administraţiei, iniţiativa e gândită să aducă „ordine” în sistemul de parcare, să ofere șoferilor un loc clar, legal, în loc să se parcheze haotic pe străzi sau trotuare. Rămân însă întrebări, câte locuri reale vor apărea, în cât timp, și dacă tarifele vor fi acceptabile pentru cetăţeni.